Pe data de 13 octombrie 2026, a avut loc prima probă scrisă din cadrul competiției pentru ocuparea posturilor vacante de director și director adjunct în școlile preuniversitare de stat din județul Cluj. Această evaluare a analizat abilitățile și competențele personale ale candidaților printr-un test standardizat de tip grilă, care a cuprins 20 de întrebări, fiecare având 4 opțiuni de răspuns, dintre care doar una era corectă.
Structura testului a inclus 7 întrebări de raționament verbal, 7 întrebări de raționament numeric și 6 întrebări de raționament logic. Subiectele au fost realizate de către Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE). Evaluarea s-a desfășurat digitalizat, iar rezultatele au fost comunicate în aceeași zi.
Citește și: CFR Cluj ar putea avea un nou episod controversat legat de investitori
Rezultatele probei scrise
În cadrul acestei probe, care a avut loc la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, s-au înscris 252 de candidați, dintre care 5 nu s-au prezentat. Un candidat este considerat „promovat” dacă obține o notă de cel puțin 6. Această probă este eliminatorie, iar nota primită nu contribuie la media finală, putând fi contestată în termen de 24 de ore de la anunțarea rezultatelor.
În Cluj, 204 candidați au reușit să promoveze proba, iar 48 au fost declarați nepromovați. Rezultatele complete sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
În această sesiune de concurs, care se desfășoară între lunile august și decembrie 2026, au fost trimise 257 de dosare de înscriere pentru 169 de unități de învățământ, cu 275 de opțiuni pentru cele 280 de posturi disponibile, dintre care 194 sunt vacante de director și 86 de director adjunct.
Următoarele etape ale concursului includ proba scrisă pe 20 octombrie 2026, evaluarea proiectelor între 21 octombrie și 4 noiembrie 2026, proba de interviu între 12 și 27 noiembrie 2026 și afișarea rezultatelor finale pe 9 decembrie 2026.
Conform Gherlainfo.ro
