Un tânăr de 18 ani din comuna Apahida a fost reținut de poliție și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi furat o autoutilitară, s-a urcat la volan fără permis și a condus sub influența alcoolului.
Incidentul s-a produs în noaptea de 2 spre 3 septembrie, pe ruta Apahida – Jucu de Mijloc. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați în jurul orei 00:40 de un participant la trafic, care a observat un autovehicul ce se deplasa haotic și a suspectat că șoferul s-ar putea afla sub influența alcoolului.
Citește și: Congresul Romtransplant s-a desfășurat în octombrie 2026 la Cluj-Napoca
Autovehiculul, o autoutilitară, a fost identificat de polițiști ca fiind sustras de pe strada Decebal din comuna Apahida. Tânărul a condus vehiculul până în localitatea Jucu de Mijloc, unde, la vederea echipajului, a pierdut controlul și a intrat în coliziune cu un parapet.
Verificările au arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie și avea o alcoolemie de 0,59 mg/l în aerul expirat. După testare, a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Inițial, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore, însă procurorul a formulat propunerea de arestare preventivă, iar judecătorul a admis-o, dispunând măsura pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.
Conform Stiridecluj.ro
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
