Un avion Air India a trecut printr-un incident în timpul unui zbor pe ruta Phuket – New Delhi, după ce a pierdut brusc aproape 90 de metri în altitudine.
La bord se aflau 137 de pasageri, șase membri ai echipajului și doi piloți.
Potrivit raportului preliminar al Aircraft Accident Investigation Bureau (AAIB) din India, aeronava a suferit o abatere semnificativă de la altitudinea de zbor, urcând cu aproximativ 113 metri și apoi coborând cu 89 de metri.
În timpul evenimentului, pilotul automat s-a decuplat, iar sistemul de avertizare pentru pierderea vitezei a fost activat pentru câteva secunde.
Analiza anchetatorilor a relevat că aeronava a indicat o defecțiune la toate cele trei sisteme hidraulice, însă aceste indicații nu au fost permanente, iar sistemele și-au revenit ulterior.
Citește articolul complet pe Cluj Expres
Deschide articolul →