Motociclistul de 28 de ani s-a stins din viață în accidentul de pe bulevardul Pandurilor din Târgu Mureș

Bogdan Ilie · Cluj Expres

Un accident grav s-a produs vineri dimineața pe bulevardul Pandurilor din Târgu Mureș, în urma căruia un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața.

Potrivit informațiilor, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 08:40, când o femeie de 53 de ani, conducând un autoturism, a virat la stânga, moment în care motocicleta condusă de tânăr a intrat în plin în mașină.

Impactul a fost atât de puternic încât motocicleta a fost proiectată peste trotuar și s-a oprit în zona verde de lângă.

La fața locului au intervenit echipaje medicale, care au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, medicul a declarat decesul motociclistului.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul era condus de o femeie în vârstă de 53 de ani, testată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Citește articolul complet pe Cluj Expres

Deschide articolul →